Europa are un fond de bailout. Se numeşte Fondul European de Stabilitate Financiară (EFSF) şi a primit de curând puteri sporite: capacitate de 440 miliarde euro, posibilitatea de a interveni pe pieţele secundare de obligaţiuni şi de a pune bani pentru recapitalizarea băncilor.
Sunt doar câteva săptămâni de la momentul în care Slovacia a aprobat modificarea Fondului. Parlamentul slovac a fost ultimul dintre cele 17 din Eurozonă care a făcut asta şi preţul plătit a fost căderea guvernului.
Fondul de bailout este un vehicul financiar special (SPV) care emite obligaţiuni, strânge bani şi îi dă mai departe statelor care nu se mai pot susţine singure. Credibilitatea EFSF este dată de garanţiile puse de cele 14 ţări care nu au primit încă bailout din zona euro. Aceste ţări garantează cu 780 miliarde de euro că investitorii care cumpără obligaţiuni îşi vor primi banii înapoi, mare parte din garanţii fiind oferite de Germania.
Europa este atât de în urmă cu măsurile încât structura şi mecanismele EFSF trebuie modificate din nou.
Printre măsurile care prind teren acum în Europa se numără şi cea în care EFSF capătă o putere mai mare de finanţare fără să fie puşi mai mulţi bani, model propus de secretarul american Timothy Geithner în urmă cu mai bine de o lună şi care a fost desconsiderat la acel moment.
EFSF ar urma să ajungă la aproape 2.000 de miliarde de euro prin efectul de levier care l-ar aduce garantarea primelor pierderi de 20% (procentul este încă în discuţie) pe datoria nouă a ţărilor PIIGS – mai exact Italia şi Spania, care nu sunt încă într-un program de finanţare.
Potrivit Reuters, care citează o lucrare de la summitul de la sfârşitul săptămânii trecute, în acest scenariu EFSF devine un fel de asigurător al datoriei ţărilor cu finanţe slabe.
Mecanismul ar funcţiona în felul următor: EFSF împrumută un stat, care la rândul său cumpără obligaţiuni EFSF. Aceste obligaţiuni se constituie drept colateral pentru un ceritificat de protecţie parţială ţinut în fiducie de către stat. Dacă statul intră în incapacitate de plată, atunci investitorul predă certificatul şi îşi ia despăgubirea de la EFSF.
Modelul de mai sus ar putea fi combinat cu unul sau mai multe fonduri de investiţii care să atragă resurse financiare pentru a susţine piaţa obligaţiunilor.
EFSF ar trebui să preia rolul Băncii Centrale Europene. Instituţia centrală susţine acum obligaţiunile Italiei şi Spaniei, fără intervenţiile acesteia în piaţa secundară cele două ţări ar fi fost supuse unor dobânzi imposibile pentru finanţarea defictului.
Se pare că BCE va continua să cumpere obligaţiuni, peste nivelul de 169,5 miliarde de euro de acum. Implicarea şi mai puternică a BCE în această criză a datoriilor nu este pe placul nemţilor. Monetizarea datoriei (tipărirea de bani pentru a finanţa deficitul) poate da drumul unei spirale inflaţioniste, şi germanii au încă întipărită în memoria colectivă hiperinflaţia Republicii de la Weimar.
Până acum BCE a sterilizat intervenţiile în piaţa de obligaţiuni şi a reuşit să tragă lichiditatea injectată în piaţă. Însă la câteva mii de miliarde de euro noi tipăriţi, sterilizarea poate să devină dificilă.
Alt subiect important ce va domina summitul este reducerea datoriei Greciei. Se vorbeşte deja de marcarea unor pierderi de 50-60% de către sectorul privat. Asta ar trebui să ofere o şansă grecilor de a mai scăpa de sub povară. Însă există temeri că asta ar lovi prea tare băncile, că şi Irlanda şi Portugalia ar putea cere acelaşi tratament şi că s-ar crea panică în sistem. În plus, s-ar putea declanşa un eveniment de credit, şi asigurările împotriva riscului de default s-ar putea declanşa.
Merkel a încercat să tempereze aşteptările pieţelor, însă lipsa unei decizii care să mai cumpere ceva timp pentru Zona euro ar putea să crească agitaţia lumii financiare. Băncile slabe ar fi primele lovite, urmate de ţările cu o situaţie fiscală precară, totul în condiţiile în care Europa se îndreaptă cu viteză spre recesiunea economică.
