Potrivit raportului semnat de analistul Ken Doctor, internetul a generat circa 11% din veniturile din 2008 ale ziarelor americane. Nici chiar cei mai buni performeri pe online din industria presei scrise, companii precum Washington Post sau News Corporation, nu au reuşit să depăşească 15% ca proporţie a câştigurilor din internet.
Pe de altă parte, segmentul de presă cu specific medical şi tehnic a reuşit să atragă din online aproape 70% din venituri, în timp ce categoria de publicaţii business-to business a contabilizat din internet circa 36% din câştiguri. De asemenea, raportul arată că jucătorii din industria de ştiri câştigă din online de aproximativ şapte ori mai mult decât publisherii de cotidiene.
Ziarele şi-au domolit creşterea şi la nivel de audienţă. Potrivit raportului, există ediţii online de ziare al căror număr de vizitatori s-a menţinut la acelaşi nivel în ultimii doi ani, în timp ce site-urile de ştiri ale altor canale urmează un trend ascendent.
În România, ziarele au fost printre primele canale care s-au extins pe internet, ediţiile lor digitale numărându-se în prezent printre cele mai vizitate, la concurenţă cu site-urile televiziunilor şi cele de ştiri exclusiv online. În opinia lui Dragoş Stanca, ziarele au fost iniţial trend-setter în ceea ce priveşte prezenţa online, pe “munca” lor crescând o serie de businessuri căpuşă de tip agregator.
"Din păcate, cu câteva excepţii, zonele online arondate diverselor ziare au încetat să mai inoveze, permiţând astfel televiziunilor să crească destul de mult”, a descris Stanca situaţia din prezent.
Potrivit managerului, ziarele româneşti nu sunt mai avansate cu extinderea online decât televiziunile, dar au reuşit să îşi majoreze constant proporţia veniturilor din online de la 5-10% la peste 20%, în unele cazuri spre 30%.