Majoritatea ziarelor naţionale au avut vânzări mai mici, cu doar două excepţii – Adevărul, care a înregistrat o creştere de 43.000 a numărului de exemplare vândute, şi Click, cu o creştere de aproximativ 32.000 de exemplare.
Adevărul a avut, în primul trimestru al anului 2009, vânzări de 81.726 de exemplare pe lună, iar în aceeaşi perioadă a anului 2010 a vândut în medie 125.122 de exemplare pe lună. Click, care potrivit cifrelor BRAT, este cel mai bine vândut tabloid, vindea 202.919 de exemplare lunar în ianuarie-martie 2009, în timp ce în primul trimestru al anului 2010 a vândut în medie 234.183 exemplare lunar.
Cancan a înregistrat o scădere de 23.000 de exemplare din primul trimestru al anului 2009 până în primul trimestru din 2010 – de la 100.602 exemplare, la 77.075. Numărul exemplarelor vândute lunar de Libertatea a scăzut cu 41.088, de la 198.600 în primul trimestru din 2009, la 157.512 în 2010.
Evenimentul Zilei vindea lunar în primul trimestru al anului trecut aproape 38.000 de exemplare, iar anul acesta a vândut în medie aproape 28.000 (scădere de 10.000 de exemplare), în timp ce Gândul a scăzut de la 16.931 exemplare în 2009, la 13.387 lunar în primul trimestru al anului 2010 (scădere de 3.500 de exemplare).
Jurnalul Naţional este singurul cotidian ale cărui vânzări au rămas constante – aproximativ 55.000 de exemplare vândute lunar, atât în primul trimestru al anului trecut, cât şi în primele trei luni ale acestui an. Vânzările cotidianului România Liberă au scăzut cu 7.000 de exemplare lunar (de la 50.421 în ianuarie-martie 2009, la 43.885 în 2010).
Ziarele sportive au înregistrat şi ele o scădere a vânzărilor – Gazeta Sporturilor, de la 67.700 în 2009, la 44.000 în 2010 (scădere de 23.000 de exemplare), iar Pro Sport de la 37.619 la 28.686 (aproape 9.000 de exemplare).