Astfel, părinții care au copii de până la 12 ani sau până la 26 de ani în cazul celor cu handicap, pot depune o cerere la angajator pentru a avea zile libere în perioada de timp cât școlile sunt închise, potrivit Realitatea.net
Prevederile se aplică părinţilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
Firea a dat o ultimă lovitură liberalilor înainte să plece: A aprobat construcția de blocuri în curtea PNL
- a) au copii cu vârsta de până la 12 ani sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie timpurie antepreşcolară;
- b) celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere.
Amenzi de 300.000 lei date într-o singură noapte pentru nerespectarea carantinei
De asemenea, deputaţii au introdus o nouă prevedere conform căreia „beneficiază de aceste prevederi şi părintele sau reprezentantul legal al cărui copil, cu vârsta de până la 12 ani, înscris în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie timpurie antepreşcolară, suferă de o boală cronică, indiferent dacă activităţile didactice au fost sau nu au fost limitate ori suspendate”, cu condiţia ca celălalt părinte să nu beneficieze de aceste zile libere.
Angajatorul este obligat să acorde zilele libere, dacă angajatul solicită acest drept. Este nevoie de acordul angajatorului în cazul angajaţilor din unităţile sistemului energetic naţional, din unităţile operative de la sectoarele nucleare, din unităţile cu foc continuu, din unităţile de asistenţă socială, de telecomunicaţii, ale radioului şi televiziunii publice, din reţeaua de transport feroviar, din unităţile care asigură transportul în comun şi serviciul de salubrizare a localităţilor, aprovizionarea populaţiei cu gaze, energie electrică, căldură şi apă, din unităţile de comerţ alimentar, servicii financiare, distribuţie de carburanţi, producţie şi distribuţie de medicamente şi echipamente sanitare, precum şi în cazul personalului din unităţile farmaceutice.