Ana Draghici

Ziua Internaţională a Pământului, sărbătorită la nivel global de miliarde de locuitori

ministerul Mediului, Ziua Pământului

Potrivit Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice /MMSC/, în întreaga lume se derulează manifestări pe tema efectelor schimbărilor climatice şi acţiuni ce au ca scop găsirea celor mai eficiente modalităţi de protejare a mediul înconjurător.

 

Înfiinţată în anul 1970 de către senatorul american Gaylord Nelson, când populaţia SUA s-a confruntat cu creşterea accelerată a preţurilor la carburanţi şi un nivel din ce în ce mai ridicat al poluării aerului, Ziua Pământului a devenit o ocazie a acţiunilor de conştientizare a populaţiei globale pentru conservarea sănătăţii naturii şi reducerii impactului uman asupra acesteia.

 

Evenimentele ecologice organizate, luni, implică eforturi comune de curăţare a plajelor, a albiilor râurilor sau a altor zone naturale.

 

Pentru marcarea Zilei Internaţionale a Pământului, Romfilatelia lansează o nouă emisiune de mărci poştale alcătuită dintr-un timbru poştal cu valoarea nominală de 5,00 lei şi un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost realizate coli de 28 de timbre şi minicoli de opt timbre plus o vinietă.

 

Instituită în anul 2009 de către Organizaţia Naţiunilor Unite /ONU/, ziua de 22 aprilie a devenit sărbătoarea oficială a planetei şi expresia comună a dorinţei tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat şi mai verde.