Mihai Barsan

Ziua porţilor deschise la Academia de Poliţie ‘Alexandru Ioan Cuza’

academia de politie, Alexandru Ioan Cuza, mai

Potrivit unui comunicat al MAI remis miercuri, în programul zilei sunt incluse exerciţii demonstrative ale studenţilor de la Facultăţile de Poliţie şi Pompieri (începând cu ora 12,00), precum şi o întâlnire cu conducerea Academiei, în care le va fi prezentată celor interesaţi oferta educaţională a instituţiei.

 

„Ziua Porţilor Deschise este un eveniment dedicat în special liceenilor care sunt interesaţi să urmeze cursurile Academiei de Poliţie, ei având astfel ocazia de a se familiariza cu specificul acestei instituţii de învăţământ de elită”, se arată în comunicat.